Despre Compania de Consultanţă Financiară Transilvania
Echipa CCFT este formată din membri tineri, dinamici şi creativi, cu o vastă experienţă în elaborarea de proiecte şi implementarea acestora.
Principalele calităţi ale echipei noastre sunt seriozitatea, meticulozitatea şi promptitudinea.
Suntem vorbitori de limba engleză şi italiană, cea ce ne ajută în stabilirea unor relaţii de afaceri şi cu parteneri din străinătate.
Firma noastră se bazează pe profesionalism şi îşi propune să contribuie la creşterea competitivităţii economice în cadrul sectorului de afaceri din România.
Proiectele realizate de noi sunt unice pentru fiecare client în parte, iar confidenţialitatea informaţiilor obţinute în cadrul acestora este garantată.
Deşi suntem o firmă tânără, în scurt timp am reuşit să ne impunem pe piaţă datorită respectului şi profesionalismului cu care tratăm clienţii.
Principiul de bază al companiei este BENEFICIAR = PARTENER